Șeful diplomației britanice, ținta criticilor după ce a comparat UE cu Uniunea Sovietică

143
Șeful diplomației britanice, ținta criticilor după ce a comparat UE cu Uniunea Sovietică - seful-1538400564.jpg

Articole recomandate

Ministrul de Externe britanic Jeremy Hunt a devenit ținta criticilor în mediul diplomatic mondial după ce a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică în timpul discursului său din cadrul congresului Partidului Conservator britanic,

transmite agenția AFP, consultată de Agerpres.

În intervenția sa, Jeremy Hunt a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să pedepsească Regatul Unit pentru decizia sa de a părăsi blocul comunitar, el făcând o paralelă cu Uniunea Sovietică, ce încerca să-și împiedice cetățenii să plece din țară.

Peter Ricketts, secretar permanent în Foreign Office între 2006 și 2010, a reacționat pe Twitter, calificând afirmațiile lui Jeremy Hunt drept "aberații nedemne de un ministru de Externe britanic".

"Indiferent de opinia dumneavoastră despre Brexit, este o șocantă eroare de judecată pentru ministrul Afacerilor Externe britanic să compari UE cu Uniunea Sovietică", a estimat și succesorul lordului Ricketts, Simon Fraser, care la rândul său a părăsit funcția respectivă.

Ambasadoarea Letoniei la Londra, Baiba Braze, a reacționat pe Twitter scriind că Uniunea Europeană a adus țării sale prosperitate, egalitate, creștere și respect, iar sovieticii au distrus viețile a trei generații.

În intervenția sa din cadrul congresului Partidului Conservator, ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt a avertizat Uniunea Europeană că, dacă obiectivul ei la negocierile privind Brexitul este să pedepsească Marea Britanie pentru că a ales să părăsească blocul comunitar, atunci și alte state membre ar putea ajunge să-și dorească să se desprindă de UE.

"În acest moment, se pare că voi (n.r. - Uniunea Europeană) credeți că modalitatea de a ține blocul comunitar împreună este să pedepsiți un membru care pleacă. Lecția istoriei este clară: dacă transformați blocul comunitar într-o închisoare, dorința de a ieși nu va scădea, dimpotrivă, ea va crește și noi nu vom fi singurul prizonier care să dorească să scape", a spus Jeremy Hunt.

La ultimul lor summit, liderii europeni au respins propunerile Londrei cuprinse în "Planul de la Chequers" și i-au cerut premierului Theresa May să prezinte noi propuneri privind viitoarea situație a frontierei nord-irlandeze și relațiile comerciale post-Brexit, capitole care împiedică în continuare găsirea unui acord privind Brexitul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9 secunde