Seceta severă din Brazilia ar putea restricţiona consumul de energie electrică

90
Seceta severă din Brazilia ar putea restricţiona consumul de energie electrică - secetasevera-1630589185.jpg
Energia electrică ar putea fi raționalizată în Brazilia, din cauza secetei severe care lovește țara în perioada aceasta, a anunțat vicepreședintele țării, Hamilton Mourão, informează Reuters. Vicepreședintele i-a contrazis, astfel, pe alți oficiali brazilieni care au spus că o astfel de măsură extremă nu este necesară. Brazilia, una dintre cele mai mari puteri agricole ale lumii, se confruntă cu una dintre cele mai grele episoade de secetă din ultimul secol. Din cauza lipsei precipitațiilor, rezervoarele hidroelectrice au fost golite, inflația a crescut, iar fermierii au suferit pierderi masive. Guvernul lui Bolsonaro a încercat să încurajeze consumul ponderat de energie pentru a evita o criză. „Este posibil să fie nevoie să raționalizăm consumul”, le-a spus Mourão jurnaliștilor, precizând că guvernul a luat măsurile necesare pentru a preveni penele de curent. Anterior și ministrul energiei și minelor a spus că țara se confruntă cu o criză energetică mai gravă decât s-a estimat inițial. În cinci luni s-a pierdut o cantitate de energie egală cu cea consumată de Rio de Janeiro, al doilea cel mai mare oraș al Braziliei. De asemenea, guvernul a anunțat creșterea prețurilor la energiei, începând din 1 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.1526 secunde