ȘAPTE PERSOANE ȘI-AU GĂSIT SFÂRȘITUL PE MUNTE, în vacanța de Crăciun

664
ȘAPTE PERSOANE ȘI-AU GĂSIT SFÂRȘITUL PE MUNTE, în vacanța de Crăciun - accidenteski20037700-1514362986.jpg

Articole recomandate

Cel puțin șapte persoane au decedat și mai multe au fost rănite în timpul vacanței de Crăciun în urma unor accidente produse în Alpii Elvețieni și în Munții Tatra Mare, informează DPA și Xinhua, scrie realitatea.net


O femeie în vârstă de 29 de ani din Elveția a fost măturată împreună cu doi însoțitori de o avalanșă ce s-a produs la o altitudine de 2.700 de metri în valea alpină Val d'Anniviers. Femeia a fost dusă de urgență la spital, însă a decedat ulterior. Însoțitorii săi în vârstă de 29 și respectiv 30 de ani au supraviețuit.

Duminică, o echipă de salvare din cantonul Graubuenden a descoperit corpul neînsuflețit al unui cetățean francez în vârstă de 31 de ani care fusese dat dispărut cu o zi înainte. Poliția presupune că acesta și-a pierdut viața după ce porțiunea de zăpadă pe care o escalada s-a desprins, iar bărbatul a căzut și a provocat o avalanșă care l-a purtat peste un kilometru la vale pe un teren stâncos.

Un bărbat în vârstă de 39 de ani aflat într-un grup de cinci persoane a murit în urma unei avalanșe produsă mai sus de stațiunea de schi Belalp din Elveția, chiar în ziua de Crăciun. Cei patru însoțitori ai săi au scăpat nevătămați.

Patru persoane și-au pierdut viața în Slovacia în timpul vacanței de Crăciun. Un alpinist în vârstă de 25 de ani a alunecat pe gheață în Munții Tatra Mare, a anunțat serviciul de intervenție HZS. El a fost salvat și transportat la un centru pentru acordarea primului ajutor însă a decedat în urma rănilor grave suferite. Marți, un grup de turiști a descoperit corpul neînsuflețit al unui alpinist din Cehia în vârstă de 33 de ani. De asemenea, doi turiști în vârstă de 23 și 25 de ani din Cehia au decedat, luni, după ce au căzut de la înălțime, iar alți trei alpiniști și un schior au suferit răni grave în incidente similare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2419 secunde