Președintele american Donald Trump:

"Sancțiunile împotriva Iranului vor fi în curând înăsprite considerabil"

163

Articole recomandate

Sancțiunile împotriva Iranului vor fi în curând înăsprite considerabil, a avertizat, miercuri, președintele american Donald Trump, după ce Teheranul a anunțat că rezervele sale de uraniu îmbogățit au depășit limita impusă de acordul de la Viena din 2015, relatează AFP. 
"Iranul îmbogățește uraniu de mult timp în secret, încălcând complet groaznicul acord de 150 de miliarde de dolari încheiat de fostul secretar de stat american John Kerry și administrația Obama", a scris Trump pe Twitter, făcând referire la pactul privind problema nucleară iraniană, din care Washingtonul s-a retras anul trecut. 
"Sancțiunile vor fi în curând înăsprite considerabil", a adăugat el. 
Într-un climat de tensiuni exacerbate, Iranul a anunțat, luni, că produce de acum uraniu îmbogățit cu o concentrație de cel puțin 4,5%, peste limita autorizată prin acordul nuclear încheiat la Viena în 2015. 
În acest context, Washingtonul urmează o strategie de "presiune maximă" asupra Teheranului, înăsprindu-și sancțiunile economice. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2713 secunde