Rusia anunță că au fost produse primele doze din vaccinul împotriva coronavirusului

Sâmbătă, 15 August 2020
Ministerul rus al Sănătății a anunțat sâmbătă că au fost produse primele doze din vaccinul împotriva coronavirusului înregistrat în Rusia, potrivit Agerpres.ro.


''A fost produsă prima cantitate din vaccinul realizat de Centrul de Microbiologie și Epidemiologie Gamalei al Ministerului Sănătății din Rusia'', afirmă acesta din urmă într-un comunicat.


Directorul Centrului Gamalei, Alexandr Ginzburg, a declarat anterior că în decembrie sau ianuarie capacitatea de producție a vaccinului rusesc va fi de circa cinci milioane de doze lunar, iar în decurs de un an va putea fi acoperit întregul necesar.


Președintele Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia este prima țară din lume care a autorizat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puțin de două luni de teste clinice pe oameni, deși faza a treia a testelor clinice urmează să se desfășoare.


Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a primit cu prudență vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 și a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare și evaluare stabilite de această organizație privind eficacitatea și siguranța. Unii cercetători se tem că Rusia ar putea pune prestigiul național în fața siguranței.


Vaccinul rusesc nu se numără printre cele șase semnalate săptămâna trecută de OMS ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice. Dintre aceste șase, trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două sunt americane (cele ale companiilor Pfizer și Moderna) și cel de-al șaselea este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.


Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiectul vaccinului rusesc, Kirill Dmitriev, peste 20 de țări au precomandat circa un miliard de doze din acest vaccin, care pentru piețele externe va avea denumirea 'Sputnik V', nume ce amintește de primul satelit lansat pe orbită, și începutul producției industriale este preconizat pentru luna septembrie, imediat ce va fi încheiată faza a treia a testelor clinice.



Articole din aceeaşi secţiune