Românii pot călători în Cehia doar pentru "motive întemeiate". Turismul este exclus

538
Românii pot călători în Cehia doar pentru

Articole recomandate

Persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh numai pentru motive bine întemeiate, respectiv întoarcerea la reşedinţă, relaţii de muncă, studii, probleme de familie, fiind excluse călătoriile în scop turistic, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres.


De asemenea, toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate în Republica Cehia trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz şi să prezinte la intrarea în Republica Cehia rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore.


Testul poate fi realizat şi în termen de cinci zile de la intrarea în Republica Cehia, timp în care persoana în cauză intră în autoizolare până la primirea rezultatului testării, subliniază MAE. Totodată, sunt exceptate de la obligativitatea completării formularului electronic de localizare şi de la prezentarea rezultatului negativ al testării pentru COVID-19 următoarele categorii de persoane:


* persoanele care călătoresc pe o durată de cel mult 24 ore în Republica Cehă, pentru probleme care reclamă un grad ridicat de urgenţă;
* persoanele aflate în tranzit, cu condiţia ca persoana în tranzit să prezinte o dovadă în acest sens, iar durata tranzitului pe teritoriul ceh să nu depăşească 12 ore;
* transportatorii internaţionali, cu condiţia să fie în posesia următoarelor documente: confirmarea calităţii de lucrător în domeniul transporturilor internaţionale, permis de conducere profesionist, contract de muncă;
* titularii de paşapoarte diplomatice care călătoresc în Cehia pentru o perioadă mai mică de 14 zile, în interes de serviciu;
* lucrătorii şi elevii / studenţii transfrontalieri, cu condiţia să fie în posesia unei dovezi în acest sens.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8466 secunde