România a depășit pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Peste 62.000, imunizate în ultimele 24 de ore

182
România a depășit, luni, pragul de 6.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Anunțul a fost făcut pe platforma națională de informare RO Vaccinare.

„Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19” - se arată pe pagina oficială a platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.



Peste 62.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore


Peste 62.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 6.013.059 de persoane vaccinate, din care 5.689.431 cu schema completă.

Potrivit Digi24, 62.056 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.


În ultimele 24 de ore, 14.253 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 17.190 prima doză de Pfizer BioNTech, 6.492 a doua doză de Pfizer BioNTech și 22.133 a treia doză, 498 prima doză de Moderna, 135 doza a doua și 1.321 a treia doză, 17 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 17 au făcut rapelul cu același ser.

În total, România are 6.013.059 de persoane vaccinate, din care 5.689.431 cu schema completă și 550.530 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.237.605 doze de vaccin: 8.596.418 Pfizer BioNTech, 774.279 Moderna, 851.491 AstraZeneca şi 1.015.417 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 38 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.827 de reacţii comune şi minore.

123 de reacții adverse sunt în curs de investigare.


Pagina a fost generata in 0.2637 secunde