Român, prins de polițiștii spanioli cu doi oameni sechestrați în mașină

135
Român, prins de polițiștii spanioli cu doi oameni sechestrați în mașină - 4605gc19546300-1554805888.jpg

Articole recomandate

Un român de 21 de ani a fost prins de Garda Civilă din Spania cu doi oameni sechestrați în mașină. S-a întâmplat la Madrid, iar tânărul a încercat să scape de un control de rutină al ofițerilor. Se pare că românul a încercat să lovească mașinile poliției.


Românul a încercat să scape de un control de rutină al ofițerilor de la Garda Civilă Rutieră, scrie elcierredigital.com. Polițiștii au pornit în urmărirea lui și l-au prins pe drumul dintre Madrid și Toledo, abia atunci atunci când vehiculul pe care îl conducea a suferit pagube care l-au împiedicat să continue fugă și s-a refugiat într-o benzinărie. În timpul urmăriri, românul a încercat să-i calce pe oamenii legii sau să lovească mașinile poliției, susțin reprezentanții Gărzii Civile.


În vehicul abandonat de român, polițiștii spanioli au fost găsită o femeie cu mâinile legate, aflată pe scaunul din dreapta șoferului, iar în portbagaj se afla un bărbat. Ambii le-au spus polițiștilor că au fost răpiți de român în Getafe, după ce i-a amenințat cu arma și i-a lovit în repetate în rânduri. Deocamdată nu se cunosc motivele sechestrării celor doi.


Românul a fost arestat și este acuzat de răpire, furt cu violentă, nesupunere gravă față de polițiști. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7709 secunde