Rezoluția privind Revoluția română, adoptată de Parlamentul European

120
Rezoluția privind Revoluția română, adoptată de Parlamentul European - parlamentuleuropeantwiter5431540-1576756553.jpg

Articole recomandate

Parlamentul European a adoptat joi, cu 513 voturi pentru, 18 împotrivă și 87 de abțineri, o rezoluție privind comemorarea a treizeci de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, anunță Agerpres.

O dezbatere pe această temă a avut loc luni seara, când reprezentanta Comisiei Europene Adina Vălean, comisarul pentru transporturi, a spus în fața eurodeputaților că revoluția română a fost cel din urmă act al mișcărilor de revoltă din Europa de Est și cel mai sângeros și că românii au luptat în acea iarnă pentru libertate, drepturi fundamentale și democrație.

Prin rezoluția adoptată joi, Parlamentul European solicită statului român să își intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluția din decembrie 1989, iar instituțiilor Uniunii Europene și statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârșite de regimurile comuniste nu sunt uitate și a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată.

Revoluția română a fost cea mai violentă dintre toate revoltele care au condus la căderea comunismului în statele din spatele Cortinei de Fier și s-a soldat cu pierderea a 1.142 de vieți omenești, 3.138 de răniți grav și peste 760 de persoane deținute ilegal și torturate. De asemenea, folosirea forței împotriva poporului român în decembrie 1989 a afectat în mod dureros întreaga societate din România, iar identificarea autorilor reali ai acestor infracțiuni rămâne o problemă pentru victime, pentru familiile acestora și pentru toți cetățenii români, se amintește în text.

Statului român i se reproșează în acest document, la a cărui redactare au contribuit numeroși eurodeputați români și străini din grupurile PPE, S&D și Renew Europe, că a întârziat inutil stabilirea și aflarea adevărului, condiție esențială pentru garantarea dreptului victimelor și al moștenitorilor acestora de a obține despăgubiri și compensații echitabile, autoritățile naționale nereușind să acționeze cu diligența necesară impusă de normele internaționale privind drepturile omului.

Conform textului rezoluției, Parlamentul European comemorează și aduce un omagiu victimelor revoluției din decembrie 1989, precum și familiilor lor, care și-au sacrificat viața pentru a pune capăt dictaturii totalitare din România, subliniind faptul că sacrificiul protestatarilor pașnici din decembrie 1989 a permis tranziția României către democrație, statul de drept, economia de piață, precum și integrarea sa ulterioară în Alianța Nord-Atlantică și în Uniunea Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4827 secunde