X
X
Mai multe ştiri online:

Reguli noi pentru românii care merg în Italia. Ce presupune noua procedură

Ştire online publicată Duminică, 09 August 2020. Autor: Cuget Liber Online.
România încă este considerată o țară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic, în ce privește cazurile de coronavirus, astfel că Italia a hotărât ca persoanele care merg din țara noastră la ei să stea mai întâi în izolare la domiciliu.


Aceeași măsură a luat-o Italia și în privința Bulgariei, iar decretul publicat sâmbătă în Gazeta Oficială prelungește carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria și intră în Italia.


Italia a extins astfel obligația de izolare la domiciliu pentru cei care vin din România și Bulgaria, până la 7 septembrie, aproape încă o lună.


Odată ajunși în Italia, românii sau cei care au fost în țara noastră vor completa un formular cu adresa și numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.


Unele regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului Sars CoV-2, cum este spre exemplu Regiunea Lazio. Acolo s-a hotărât să se testeze pe cât posibil românii care sosesc cu autocarele din România. Inițial, testarea era voluntară.


În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către români, autoritățile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

Politică-Administrație
Luni, 14 septembrie Foto : Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!" 31423 vizite, 0 comentarii Marian Vasiliev: "Prima parcare subterană va fi inaugurată pe 1 Decembrie 2021!"
Social
Luni, 14 septembrie Foto : Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie 3783 vizite, 0 comentarii Atenţie, constănţeni! Bulevardul Tomis va deveni cu sens unic din 1 octombrie
Cultură-Educație
Miercuri, 16 septembrie Foto : Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă 1427 vizite, 0 comentarii Doliu la Teatrul de Stat! A încetat din viaţă actorul Alexandru Mereuţă
Eveniment
Sambata, 12 septembrie Foto : Polițist din Constanța, rănit într-un accident, are nevoie de sânge 1388 vizite, 0 comentarii Polițist din Constanța, rănit într-un accident, are nevoie de sânge
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3668 secunde