Reforma constituțională a lui Vladimir Putin, aprobată
Articole recomandate
Premierul Ciolacu i-a adus în țară, cu aeronava oficială, pe tinerii blocaţi în aeroportul din Dubai
19 Aprilie 2024
Cîrstoiu spune că a operat și la privat pentru că l-au chemat pacienții, dar susține că nu e în incompatibilitate
19 Aprilie 2024
Senatorii ruși au aprobat, miercuri, reforma constituțională adoptată mai devreme de deputați, care deschide calea către menținerea la putere a lui Vladimir Putin teoretic până în 2036, relatează AFP.
Reforma a fost susținută de 160 de senatori ai Consiliul Federației, cu un vot împotrivă și trei abțineri. Textul mai trebuie aprobat de parlamentele din două treimi ale regiunilor ruse, înainte de a fi supus votului popular al rușilor, pe 22 aprilie.
Textul votat conține amendamentul adoptat în ajun de deputați pentru a "reporni" contorul mandatelor prezidențiale, ceea ce i-ar da în teorie lui Vladimir Putin dreptul de a candida în 2024 și apoi în 2030.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 03 Martie 2020
Miercuri, 11 Martie 2020
Marţi, 10 Martie 2020
Sâmbătă, 07 Martie 2020
Vineri, 06 Martie 2020
Vineri, 06 Martie 2020
Joi, 27 Februarie 2020
Miercuri, 26 Februarie 2020
Miercuri, 26 Februarie 2020