RĂZBOI RADIOELECTRONIC: Rușii dau bătăi de cap radarelor NATO!

269
RĂZBOI RADIOELECTRONIC: Rușii dau bătăi de cap radarelor NATO! - ddd-1581329132.jpg

Articole recomandate

Fregata 'Amiral Kasatonov', prima navă de serie din proiectul 22350 (lansat la începutul anilor 2000 și destinat modernizării marinei ruse - n.r.), care a efectuat mai multe teste într-o zonă de antrenament din Marea Barenț, a dat bătăi de cap sistemelor de apărare antiaeriană și radarelor NATO, situate în centrul și nordul Europei, informează portalul Avia.pro, specializat în informații militare, citat de Agerpres. Zeci de avioane rusești au apărut brusc pe radarele NATO, ceea ce a creat o situație ieșită din comun, dar, după cum s-a dovedit ulterior, în realitate au acționat sistemele de război radioelectronic de pe 'Amiral Kasatonov', care dispune de un sistem puternic de bruiaj și care staționa la câteva sute de kilometri de coasta Norvegiei, notează portalul citat într-un material intitulat 'Rusia 'atacă' radarele NATO cu zeci de bombardiere și avioane de luptă fantomă'.

'Amiral Kasatonov, prima fregată de serie din proiectul 22350, a efectuat noi teste în cadrul Flotei ruse a Nordului. Nava a întreprins acțiuni pasive de bruiaj și de trimitere a unor ținte false prin echipamentele sale de război radioelectronic. Aceste echipamente asigură protecția navei împotriva atacurilor cu rachete de înaltă precizie', se menționează într-un comunicat al serviciului de presă al Flotei Nordului, citat duminică seara de agenția de presă TASS.

Acțiunile de bruiaj și apariția de ținte false pe radarele apărării sale antiaeriene au determinat forțele NATO să ridice de la sol mai multe avioane pentru a riposta la o posibilă amenințare externă. În acest context, analiștii de la Avia.pro consideră că exercițiul fregatei 'Amiral Kasatonov' a reușit să provoace îngrijorări în cadrul NATO, Moscova dând de înțeles că, 'în caz de necesitate', ar putea întreprinde 'raiduri' radioelectronice asupra sistemelor de apărare aeriană/antirachetă ale NATO de mai multe ori pe zi, la care aceasta va trebui să reacționeze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4974 secunde