Putin rearanjează sistemul politic din Rusia după exemplul lui Xi Jinping

244
Putin rearanjează sistemul politic din Rusia după exemplul lui Xi Jinping - putin-1579294736.jpg

Articole recomandate

Deși au trecut două decenii de când a preluat puterea în Rusia, Vladimir Putin nu pare să se clatine, în fapt, schimbările constituționale pe care le-a anunțat par să arate că va mai rămâne liderul autoritar al țării și pe viitor, relatează CNN. Însă chiar dacă Putin pare că vrea să emuleze parcursul omologului său chinez, Xi Jinping, în încercarea de a își consolida puterea dictatorială, liderul rus nu se bucură chiar de aceleași condiții.


Intenția lui Vladimir Putin de a rămâne la putere și după 2024 este din ce în ce mai evidentă, iar dacă sistemul politic din Rusia nu îi mai permite să fie președinte, fără măcar o pauză de patru ani, atunci întregul sistem trebuie schimbat. În fapt, ce încearcă acum Vladimir Putin, este să mute centrul de putere dinspre președinție înspre funcția de prim-ministru pe care dorește să o ocupe din nou, așa cum a făcut și în timpul "interregnum-ului" din 2008-2012 când și-a pus omul loial în funcția de președinte, iar el a preluat-o pe cea de prim-ministru.


În timp ce Putin rearanjează sistemul politic al țării sale, care într-o democrație autentică ar trebui să fie stabil și rezistent în timp, cel puțin o dată la opt ani, Putin privește cu jind la felul în care omologul său chinez, Xi Jinping, a reușit să îngenuncheze întregul establishment politic de la Beijing, eliminând limitele de mandat și creând un cult de personalitate și un tip de regim asemănător nu predecesorilor săi reformatori (de la Deng Xiaoping la Hu Jintao) ci lui Mao Zedong.


Deși și Putin își dorește un parcurs similar, situația lui nu seamănă deloc cu cea a lui Xi. Spre deosebire de China, Rusia mai tolerează încă existența unei opoziții foarte limitate.


Chiar dacă acțiunile lui Xi de a centraliza puterea în 2018 au necesitat negocieri și discuții în interiorul partidului comunist chinez, țara a văzut întreaga situație ca pe un fapt împlinit, iar de atunci partidul a devenit și mai bine coagulat în jurul lui Xi. Putin, însă, nu se bucură de un mediu la fel de prietenos. La momentul rocadei cu Dmitri Medvedev din 2012, el s-a confruntat cu proteste mari de stradă și nici acum nu pare că actualul președinte al Rusiei va reuși să evite astfel de mișcări. În același timp, nemulțumirile se adună și printre politicienii ruși loiali lui Putin. Oricât de mult și-ar dori Putin să preia modelul lui Xi, pe termen lung obstacolele vor fi mai numeroase decât ale omologului său chinez.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3688 secunde