Primul eșec electoral al noului premier britanic Boris Johnson

189
Primul eșec electoral al noului premier britanic Boris Johnson - primulesec-1564780635.jpg

Articole recomandate

Noul premier britanic Boris Johnson a suferit, vineri, un prim eșec electoral, odată cu înfrângerea partidului său într-un scrutin care a redus majoritatea sa parlamentară la un singur vot, complicând strategia pentru Brexit, relatează AFP.
Partidul Conservator la putere, a cărui șefie a fost preluată săptămâna trecută de Boris Johnson, a pierdut locul din circumscripția Brecon și Radnorshire, din Țara Galilor, în fața unui candidat proeuropean, potrivit rezultatelor oficiale anunțate vineri.
Candidata liberal-democrată Jane Dodds l-a învins în acest scrutin pe conservatorul Chris Davies cu 13.826 de voturi la 12.401.


Înfrângerea fragilizează noul guvern, care tocmai a anunțat dublarea bugetului anual consacrat pregătirii unui Brexit fără acord, alocând 2,1 miliarde de lire suplimentare. În total, 6,3 miliarde de lire vor fi alocate pentru pregătirea Brexitului, dintre care 4,2 miliarde în acest an.


"Prima mea acțiune în calitate de deputată când voi ajunge la Westminster va fi să-l găsesc pe Boris Johnson unde se ascunde și să-i spun cu tărie: încetați să vă jucați cu viitorul nostru și excludeți un Brexit fără acord", a declarat Jane Dodds după victoria sa.


Scrutinul parțial a avut loc după destituirea deputatului conservator Chris Davies, declanșată de alegători în baza unei proceduri introduse în 2015 de fostul premier conservator David Cameron. Alegătorii l-au sancționat pe Davies în urma condamnării sale pentru declarații false privind cheltuielile. Afirmând că a făcut o greșeală, Chris Davies a candidat din nou. Circumscripția Brecon și Radnorshire a votat în proporție de 52% în favoarea unui divorț de UE la referendumul din 2016, ceea ce face ca înfrângerea înregistrată în scrutin să fie cu atât mai îngrijorătoare pentru conservatori.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4388 secunde