Prima declarație a Iuliei Skripal, după ce ea și tatăl ei au fost otrăviți

334
Prima declarație a Iuliei Skripal, după ce ea și tatăl ei au fost otrăviți - iulia-1522943703.jpg

Articole recomandate

Iulia Skripal a ieșit joi din tăcere, anunțând că se simte 'din ce în ce mai bine', în prima sa declarație după spitalizarea survenită în ziua de 4 martie, când a fost otrăvită, împreună cu tatăl său Serghei, un fost spion rus, cu un agent neurotoxic la Salisbury, în Marea Britanie, notează AFP.


'M-am trezit acum mai mult de o săptămână și sunt fericită să spun că mă simt din ce în ce mai bine cu fiecare zi', a declarat Iulia Skripal, citată într-un comunicat transmis de poliția britanică.


'Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care îl suscit și pentru numeroasele mesaje de susținere pe care le-am primit. Sunt sigură că înțelegeți că tot acest caz poate fi destabilizator și sper că îmi veți respecta viața privată și pe cea a familiei mele în timpul convalescenței mele', a adăugat ea.


Potrivit informațiilor comunicate săptămâna trecută de spitalul din Salisbury, Serghei Skripal se află în continuare în stare critică, dar stabilă.


Întrebat în legătură cu comunicatul Iuliei Skripal, ambasadorul rus la Londra, Aleksandr Iakovenko, a declarat, într-o conferință de presă, că este 'fericit să-și felicite compatrioții pentru faptul că se simt bine'.


El a reiterat că Rusia respinge orice implicare în atacul a cărui responsabilitate îi este atribuită de Londra și de aliații acesteia.


Iakovenko a declarat că 'nu este adevărat' că Rusia avea un motiv pentru a-l ucide pe fostul agent dublu, și a mai afirmat că țara sa nu a produs niciodată un agent neurotoxic denumit 'Noviciok', identificat de Marea Britanie ca fiind folosit pentru otrăvirea celor doi Skripal.


'Toată povestea cu Noviciok a început în SUA în anii 1990. Noi nu l-am produs niciodată, n-am deținut niciodată Noviciok', a susținut ambasadorul rus. 'Este o creație a anumitor altor țări și a anumitor oameni de știință', a adăugat el.


Televiziunea publică rusă a difuzat joi o înregistrare audio prezentată ca fiind o discuție telefonică între Iulia Skripal și verișoara sa Viktoria. În scurta conversație, purtată în limba rusă, Iulia afirmă că ea și tatăl ei sunt în faza de refacere și că ea va putea ieși în curând din spital.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6908 secunde