Președintele polonez Andrzej Duda denunță "tendințele imperialiste" ale Moscovei

203
Președintele polonez Andrzej Duda denunță

Articole recomandate

Președintele polonez Andrzej Duda a atenționat, duminică, împotriva "revenirii tendințelor imperialiste în Europa", invocând operațiunile militare ruse din Georgia în 2008 și din Ucraina în 2014, relatează agenția AFP, consultată de Agerpres. 


Fără a menționa numele Rusiei, președintele polonez Andrzey Duda a făcut aceste remarci într-un discurs susținut cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, făcând apel la responsabilii politici prezenți, printre care vicepreședintele american Mike Pence și cancelarul german Angela Merkel, să împiedice repetarea unei astfel de drame. 
"În ultima perioadă, vedem, inclusiv în Europa, revenirea la tendințe imperialiste, la tentative de modificare a frontierelor prin forță, la atacuri asupra unor state, la confiscarea de teritorii, la supunerea unor cetățeni", a spus Duda la principala ceremonie de marcarea a opt decenii de la agresiunea nazistă împotriva țării sale. 


El a făcut apel la liderii din Europa și din lume, la membrii NATO și ai UE, să învețe lecția acestei situații. 
"Trebuie să existe sancțiuni, acțiuni ferme. Trebuie să fie evident că orice acțiune militară va fi întâmpinată cu o reacție fermă, hotărâtă, puternică", a adăugat președintele polonez. 


"A închide ochii nu este o rețetă bună pentru conservarea păcii. Este o metodă bună pentru a încuraja personalități agresive, pentru a da de facto undă verde unor noi atacuri", a mai spus Duda. 


"Știți ce s-a întâmplat: în 2008, Georgia; în 2014, Ucraina; până astăzi, frontiere deplasate, ocupație, prizonieri de război, provocări militare", a punctat liderul polonez. 


Nici Mike Pence și nici președintele german Frank-Walter Steinmeier, care au susținut discursuri după Duda, nu au menționat Rusia. 


Președintele rus Vladimir Putin nu a fost invitat la ceremoniile de la Varșovia, responsabilii polonezi invocând în primul rând anexarea peninsulei ucrainene Crimeea și mai apoi alegerea lor de a chema numai lideri ai țărilor membre ale NATO, ale UE și ale Parteneriatului Estic, organizații din care Rusia nu face parte. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4448 secunde