Presa rusă, în stare de șoc după masacrul de la liceul din Crimeea

Joi, 18 Octombrie 2018
206
Presa rusă este în stare de șoc după masacrul comis la un liceu tehnic din Kerci, Crimeea, unde un elev a ucis 19 persoane, după care s-a sinucis, și califică tragedia drept un "Columbine rus", relatează AFP.

Ziariștii fac o paralelă cu acel măcel care a avut loc în 1999 într-un liceu din SUA și care s-a soldat cu 13 morți, în condițiile în care fotografii cu presupusul autor din Kerci difuzate, miercuri, pe internet îl arată pe acesta purtând o ținută similară celei a lui Eric Harris, unul dintre autorii masacrului de la liceul din Columbine, statul american Colorado.

Cotidianul rus Kommersant evocă "o crimă fără precedent pentru Rusia", unde un masacru de asemenea amploare care să aibă loc într-o școală, cu utilizarea unei arme de foc și de încărcături explozive, nu s-a mai întâmplat până acum.

Ucigașul, identificat drept Vladislav Rosliakov (18 ani), "se deplasa dintr-o sală de cursuri în alta și, precum un combatant experimentat al forțelor speciale, arunca întâi o grenadă artizanală, apoi intra și deschidea focul asupra oamenilor", subliniază cotidianul.

"Atacul pune sub semnul întrebării capacitatea statului de a asigura securitatea în Crimeea, o nouă regiune pentru Rusia", care a anexat peninsula ucraineană în 2014, notează la rândul său cotidianul Vedomosti. 

Pagina a fost generata in 0.2012 secunde