Premierul Ucrainei rămâne în funcție. Președintele i-a respins demisia

192
Premierul Ucrainei rămâne în funcție. Președintele i-a respins demisia - ddd-1579300113.jpg
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins vineri seară demisia prezentată în cursul dimineții de premierul Oleksi Honcearuk, care a luat această decizie după ce publicarea unei înregistrări audio a provocat o criză politică la Kiev, relatează Digi 24. "Am decis să vă dau o șansă dumneavoastră și guvernului", a spus Zelenski în timpul unei întâlniri cu Honcearuk, conform imaginilor difuzate de președinția ucraineană.

Șeful guvernului îi trimisese anterior președintelui cererea de demisie, la două zile după ce pe YouTube a fost postată o înregistrare audio a unor presupuse conversații la care alături de el ar mai fi participat ministrul de finanțe Oksana Markarova, șeful Băncii Naționale a Ucrainei, Iakov Smoli, și adjuncta acestuia, Iekaterina Rojkova.

În înregistrare, o voce asemănătoare cu cea a premierului spune că el este "profan" în probleme economice și totodată îl acuză pe președintele Zelenski de incompetență. Participanții discută despre cum să-i explice deciziile lor economice președintelui Zelenski, fost actor de comedie, un novice în politică. Conform înregistrării, Oleksi Honcearuk spune că aceste explicații trebuie să fie simple, întrucât "Zelenski are o înțelegere cu adevărat primitivă a economiei".

Cu toate că și-a prezentat demisia, Oleksi Honcearuk a calificat această înregistrare drept o "manipulare", un montaj din fragmente ale unor înregistrări făcute în cursul unor ședințe de guvern. "Conținutul său creează artificial ideea că eu și echipa mea nu-l respectăm pe președinte", adaugă premierul, care l-a descris pe Zelenski drept "un om în care ucrainenii au o încredere fără precedent".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2952 secunde