Premieră istorică la concursul Miss Univers

539
Premieră istorică la concursul Miss Univers - nwzsulu0o1256x6201-1544705629.jpg

Articole recomandate

Angela Ponce, cea care a câștigat Miss Univers Spania 2018, marchează o premieră în istoria concursului internațional de frumusețe, fiind prima concurentă transgender de la începutul Miss Univers, în 1952, relatează Reuters.

"Femeile trans au fost persecutate și șterse pentru atât de mult timp. Arăt că femeile trans pot fi orice își doresc", a spus Ponce.

"Sunt mândră că am oportunitatea de a folosi această platformă pentru a transmite un mesaj de incluziune, toleranță și respect pentru comunitatea LGBT", a mai spus ea într-un interviu în Bangkok, unde va avea loc finala Miss Univers, pe 17 decembrie.

Organizația Miss Univers, care deține concursul de frumusețe, a ridicat interdicția față de concurentele trans în 2012.

Competiția este difuzată în peste 190 de țări.

Aleasă de mai multe case de pariuri drept favorită la titlu, Ponce face activități de voluntariat la un ONG din Spania, care lucrează cu copiii care se confruntă cu probleme de identitate de gen, dar și cu familiile acestora. Copiii transgender se confruntă des cu depresie și gânduri de suicid, spune concurenta.

Concursul va avea loc în Thailanda, în timp ce țara se pregătește să adopte o lege care să permită parteneriatele civile cuplurilor de același sex, devenind astfel prima țară din Asia care să facă acest lucru.

Ponce, în vârstă de 26 de ani, a spus că a fost refuzată la mai multe competiții de fashion din cauză că este transgender.

Alături de Ponce, o altă concurentă este pe cale să schimbe istoria concursului, Rosa Montezuma, prima concurentă indigenă, care reprezintă Panama, scrie hotnews.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3882 secunde