Praf atmosferic vechi de 300 de milioane de ani, analizat de specialiști

118
Praf atmosferic vechi de 300 de milioane de ani, analizat de specialiști - ddd-1577211955.jpg

Articole recomandate

Specialiștii americani în științe geologice au documentat rolul jucat de praful atmosferic asupra ecosistemelor marine ce existau în urmă cu 300 de milioane de ani și au descoperit că atmosfera Terrei conținea în timpurile străvechi cantități mult mai mari de praf, informează Xinhua.

Mehrdad Sardar Abadi, cercetător la Mewbourne College of Earth and Energy School of Geosciences din cadrul Universității Oklahoma, și Lynn Soreghan, directoarea acestei facultăți, au coordonat acest studiu, ce a fost realizat pentru ca oamenii de știință să înțeleagă mai bine rolul jucat de praful atmosferic în trecutul îndepărtat al planetei noastre.

Pentru a realiza cercetarea, oamenii de știință au trebuit să găsească praf atmosferic străvechi, iar această căutare i-a dus la rămășițele unui străvechi ecosistem marin de mică adâncime, aflat în prezent în Iran.

Asemănându-se cu zonele actuale din Bahamas, acele vechi ecosisteme marine de mică adâncime nu puteau să supraviețuiască decât dacă se aflau în ape curate, departe de gurile unor râuri, a explicat profesorul Sardar Abadi.

Analizând acele rămășițe din Iran, cercetătorii știau că particulele de silicat pe care le-au descoperit în zona cercetată nu puteau să se depoziteze decât pe calea aerului, întrucât nu erau aduse de râuri. Ei au identificat mostre de praf străvechi rămase captive în roci carbonatice în două intervale de calcar, conservate în prezent în aflorimente din munții situați în nordul și centrul Iranului.

Rocile prelevate au fost supuse unor tratamente chimice pentru a permite extragerea prafului străvechi. Materialele rămase au fost minerale de silicat, precum argilă și cuarț, care au pătruns în mediul înconjurător în calitate de particule purtate pe calea aerului - praf vechi de 300 de milioane de ani, conform autorilor studiului.

Rezultatele cercetării sugerează că atmosfera Terrei conținea cantități mai mari de praf în acea epocă îndepărtată.

Cercetătorii au efectuat teste geochimice pentru a analiza fierul din mostrele prelevate, care au dezvăluit că praful străvechi conținea și procente remarcabile de fier puternic radioactiv - fiind astfel o sursă deosebit de bogată în acest micronutriment deosebit de valoros pentru ecosistemele marine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3681 secunde