Peste 100 de saci de PET-uri, într-o acțiune de igienizare a râului Buzău

236
Peste 100 de saci de PET-uri, într-o acțiune de igienizare a râului Buzău - buzau-1633362513.jpg
Peste 100 de saci de PET-uri s-au strâns în două ore într-o acţiune de igienizare a râului Buzău, în dreptul localităţilor Pătârlagele şi Pănătău, precizează, luni, Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-o postare pe propria pagină de Facebook.

" Peste 100 de saci de PET-uri, două ore, 50 de participanţi, acesta este bilanţul celei mai recente acţiuni de igienizare a râului Buzău, organizate sâmbătă, în dreptul localităţilor Pătârlagele şi Pănătău. La eveniment au luat parte echipa de la Sistemul Hidrotehnic Siriu - Apele Române Buzău - Ialomiţa, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Aluniş Art Center, Comuna Colţi, Buzău. Aceştia au reuşit, astfel, să oprească la timp deşeurile care ar fi putut ajunge în apele râului Buzău", au scris reprezentanţii instituţiei pe Facebook.

Potrivit Agerpres, acţiunea este rezultatul unui cumul de proiecte, respectiv "ProtectStreams4Sea", derulat de Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa şi "Viitoruri curate. Nu viituri murdare", iniţiat de Asociaţiile Alunis Art Center, Societatea Exploratorilor şi Interact Buzău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4795 secunde