Parlamentul spaniol autorizează prelungirea stării de urgență până la 12 aprilie

243
Parlamentul spaniol autorizează prelungirea stării de urgență până la 12 aprilie - parlamentul-1585230056.jpg

Articole recomandate

Parlamentul spaniol a aprobat, la primele ore ale zilei de joi, după o ședință maraton, prelungirea stării de urgență cu 15 zile, până la 12 aprilie, transmite Reuters.

O majoritate de 321 de deputați au votat pentru, iar 28 s-au abținut. Partidul Popular, cea mai mare formațiune din opoziție, a sprijinit măsura.

"Nu este ușor să prelungești starea de urgență", a declarat premierul Pedro Sanchez în parlament. "Sunt convins că singura opțiune eficientă împotriva virusului este izolarea socială", a subliniat el.

Populația va rămâne izolată în locuințe, de unde poate ieși doar pentru cumpărături esențiale și deplasare la locul de muncă.

Spania se luptă să facă față crizei tot mai grave a epidemiei de Covid-19, bilanțul de miercuri al deceselor ajungând la 738 într-o singură zi.

Spania are acum cel mai mare număr de decese, 3.434, după Italia, cu 6.820. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.464 secunde