Parlamentul grec a aprobat acordul tehnic cu creditorii privind un al treilea plan de ajutor
Articole recomandate
Raportul Departamentului de Stat al SUA pe 2023: Spitalele, poliția și vămile din România, afectate de corupție
24 Aprilie 2024
Eveniment fericit în familia Simion. Liderul AUR a devenit tătic
24 Aprilie 2024
CEDO condamnă România pentru achitarea a doi ofițeri condamnați pentru crime legate de Holocaust
23 Aprilie 2024
Parlamentul grec a aprobat vineri, după o dezbatere care a durat întreaga noapte, acordul tehnic cu creditorii internaționali privind un al treilea plan de ajutor pentru țară, relatează Agerpres.ro.
Datorită sprijinului opoziției, Alexis Tsipras a reușit cu ușurință să depășească pragul de 151 de voturi necesar în legislativul de 300 de membri pentru a obține aprobarea acordului tehnic cu creditorii, notează Reuters. Votul este încă în curs.
Votul a avut loc după o noapte de dezbateri, în care parlamentarii eleni au discutat intens procedura pe care ar trebui s-o urmeze, cu doar câteva ore înainte de reuniunea Eurogrupului în care ar urma să fie exprimat și acordul politic în privința celui de al treilea plan de ajutor pentru Grecia.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 14 August 2015
Marţi, 11 August 2015
Joi, 13 August 2015
Marţi, 11 August 2015
Vineri, 07 August 2015
Joi, 06 August 2015
Luni, 03 August 2015
Sâmbătă, 25 Iulie 2015
Vineri, 24 Iulie 2015
Joi, 23 Iulie 2015