Parlamentul European se reunește în ultima sesiune înainte de alegeri

268
Parlamentul European se reunește în ultima sesiune înainte de alegeri - parlamentul-1555330801.jpg

Articole recomandate

Parlamentul European se reunește, în această săptămână, la Strasbourg, pentru ultima sesiune parlamentară înainte de alegerile europene, având pe agendă, printre altele, adoptarea de noi măsuri de consolidare a poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european și respectiv pentru asigurarea unei mai bune protecții a avertizorilor de integritate, informează Agerpres.

Eurodeputații vor acorda, mâine, un vot final pentru o serie de noi măsuri de consolidare a poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european. Modificările aduse Agenției Europene pentru Poliția de Frontiera și Garda de Coastă (Frontex) vizează rezolvarea deficiențelor actuale și o abordare mai adecvată a nevoilor actuale în materie de securitate și migrație.

Modificările aduse agenției includ crearea unui nou corp permanent care să sprijine țările UE la fața locului în sarcinile de control la frontiere sau de returnare, precum și în lupta împotriva criminalității transfrontaliere. În 2021, personalul operațional va număra 5.000 de angajați, urmând ca până în 2027 corpul permanent să devină pe deplin operațional, cu 10.000 de angajați. Acesta va include și un grup de reacție rapidă pentru intervenții în situații de urgență.

Tot în această sesiune vor fi votate noi reglementări europene care ar urma să permită o mai bună protecție pentru avertizorii de integritate, cei care dezvăluie informații dobândite în context profesional asupra unor activități ilegale sau dăunătoare.

Noile norme, convenite deja de negociatorii PE cu miniștrii UE și care vor fi, astăzi, supuse la vot, vor crea canale mai sigure pentru semnalarea încălcărilor dreptului european în interiorul companiilor și autorităților publice și prevăd măsuri de protecție împotriva represaliilor precum intimidarea sau hărțuirea, dar și măsuri de sprijin cum ar fi consultanța juridică și accesul la informații privind proceduri și căi de atac.

Tot în această sesiune, PE va vota reglementări actualizate privind protecția consumatorilor, pentru combaterea clasificărilor înșelătoare pe piețele online și standardelor duble de calitate a produselor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2896 secunde