Parlamentul European își alege, astăzi, președintele

Miercuri, 03 Iulie 2019
101
Parlamentul European își va alege, astăzi, președintele, chiar dacă liderii Uniunii Europene, reuniți în summit la Bruxelles, nu vor reuși desemnarea viitorului șef al Comisiei Europene, a declarat, ieri, un purtător de cuvânt al legislativului UE, într-o conferință de presă. 
"Nu există nicio cale de a modifica decizia de organizare a votului pe 3 iulie", a afirmat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. 
Parlamentul European a amânat totuși cu câteva ore, până marți, la ora 20:00 GMT, termenul limită pentru depunerea candidaturilor în vederea primul tur de scrutin de miercuri. 


Summitul liderilor europeni de la Bruxelles asupra numirilor pentru posturile-cheie din UE a fost suspendat, a anunțat, luni, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European, Donald Tusk. 
După o noapte albă de discuții, acestea nu s-au încheiat cu un acord privind împărțirea principalelor posturi de conducere în instituțiile europene. 




Pagina a fost generata in 0.2006 secunde