Pandemia de nou coronavirus "nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente"

101
Pandemia de nou coronavirus

Articole recomandate

Pandemia de nou coronavirus "nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente", iar "a lăsa garda jos într-un astfel de moment ar fi o gravă eroare", a declarat luni secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a mai atras atenția că această perioadă a încurajat "actori statali și non-statali" să își promoveze interesele și să creeze mai multă discordie în rândul țărilor libere, conform Agerpers.


"Pandemia nu a eliminat, ci a amplificat riscurile de securitate deja existente. A lăsa garda jos într-un astfel de moment, în care elemente de natură diferită se suprapun temporal, economic și geopolitic, ar fi o gravă eroare", a afirmat Geoană de la Bruxelles, într-o videoconferință cu jurnaliști din România.


"Este un moment în care efectiv nu avem cum să ne relaxăm, să considerăm că riscurile de securitate au dispărut. Dimpotrivă, s-au amplificat. S-au multiplicat. Au devenit și mai complexe", a adăugat el.


Geoană a precizat că nu există semnale din partea vreunui stat membru al NATO cu privire la o potențială nerespectare a angajamentului de a aloca 2% din PIB pentru Apărare și și-a exprimat speranța că "în toamnă, când se fac bugetele pe anul următor, lucrurile vor rămâne în parametrii mari existenți".


"Perioada de pandemie a reprezentat, din păcate, o încurajare suplimentară pentru actori statali și non-statali de a abuza de acest moment dificil pentru a-și avansa nu doar interesele, dar și pentru a crea și mai multă discordie și a amplifica anumite tendințe care există la nivelul țărilor libere", a atras atenția totodată oficialul NATO.


El a subliniat că există "o foarte mare preocupare" legată de "mecanica dezinformării", în special pe rețelele de socializare, prin folosirea de troli, atacuri cibernetice și atacuri hibrid, dar și prin instrumentalizarea unor "teme controversate", cum sunt tensiunile din SUA sau tensiunile legate de COVID-19.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7643 secunde