Opozanți ruși, arestați în timpul unei manifestații pentru alegeri corecte la Moscova

144
Opozanți ruși, arestați în timpul unei manifestații pentru alegeri corecte la Moscova - opozanti-1563190678.jpg

Articole recomandate

Mai mulți opozanți ruși au fost arestați de poliție, duminică, la Moscova în timpul unei manifestații împotriva înlăturării candidaților independenți și ai opoziției din alegerile locale care vor avea loc în septembrie, potrivit AFP.

Manifestația, care nu a fost autorizată de autorități, a reunit aproape 2.000 de persoane și a dus la sfârșitul zilei la arestarea a mai mult de zece persoane, printre care organizatorii, Liubov Sobol, Ilia Iașin și Ivan Jdanov, aliați ai principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.

Protestatarii îi reproșează Comisiei Electorale a Federației Ruse că blochează intenționat candidaturile opozanților și independenților în alegerile din septembrie, sub pretextul că o parte dintre semnăturile susținătorilor lor, necesare pentru a putea candida, au fost falsificate.

Liubov Sobol a anunțat, sâmbătă, că intră în greva foamei pentru a denunța blocarea candidaturii sale din cauza acuzațiilor de falsificare a semnăturilor. "Ei fură alegerile, ei ne fură viitorul. Nu mă voi preda, mă voi bate până la final", a spus ea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4112 secunde