ONU va trimite o misiune umanitară în Siria

Vineri, 19 August 2011
363
ONU trimite, sâmbătă, o misiune umanitară în Siria pentru a evalua situația din teren după reprimarea violentă a manifestațiilor antiguvernamentale.

Șefa misiunii umanitare spune că Damascul a promis că misiunea "va avea acces deplin oriunde va dori să meargă". Misiunea va dura trei sau patru zile și va fi însoțită probabil de un reprezentant al Semilunii Roșii din Siria.

Damascul insistă că operațiunile armatei împotriva protestatarilor s-au încheiat, o afirmație ce nu poate fi verificată din surse independente. Joi, Washingtonul și UE au cerut președintelui Bashar al-Assad să demisioneze.

Ambasadorul Siriei la ONU, Bashar Ja’afari, a declarat că încetarea operațiunii "este deja un fapt" în teren, atât armata, cât și poliția încetându-și acțiunile îm-potriva protestatarilor. Afirmații similare au fost făcute și de președintele Bashar al-Assad

într-o convorbire telefonică purtată

cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.

Pe de altă parte, Ja’afari a acuzat SUA că duc un "război diplomatic și umanitar" împotriva Siriei, alături de alți câțiva membri ai Consiliului de Securitate al ONU.

Grupurile de apărare a drepturilor omului spun că aproape 2.000 de oameni au fost uciși și mii de alte persoane sunt arestate începând din martie, de când a început represiunea regimului asupra protestatarilor. Președintele Assad a promis reforme politice, dar a continuat să înăbușe revoltele, dând vina pe "grupări teroriste".

Adresându-se unei adunări a partidului Baas la scurt timp după apelul SUA și UE de a demisiona, președintele al-Assad a spus joi că Siria va continua să-și mențină "poziția naționalistă, de rezistență", indiferent de presiuni.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1574 secunde