O companie din Egipt urmăreşte să revitalizeze tractorul românesc

541

Articole de la același autor

O companie de stat din Egipt urmăreşte să revitalizeze tractorul românesc de tip U650, folosind tehnologiile moderne, pentru a veni în întâmpinarea cererii de pe pieţele africane, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, marţi, AGERPRES.


Luni, 2 noiembrie, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Iulian Cristian Simu, a avut o întrevedere, la Cairo, cu domnul general locotenent Abdel Moneem El-Terras, preşedinte şi director general al Organizaţiei Arabe pentru Industrializare (OAI). La întâlnire a participat şi Mihai Ştefan Stuparu, ambasadorul României în Egipt, precum şi reprezentanţi ai unor companii româneşti.


Dialogul s-a axat pe intensificarea relaţiilor economice româno-egiptene şi capitalizarea pragmatică a oportunităţilor de afaceri existente atât în industria de apărare şi sectoarele conexe (IT, comunicaţii, securitate cibernetică etc), cât şi în alte domenii de interes pentru ambele părţi (agricultură, industria prelucrătoare, construcţia de maşini-unelte etc).


Secretarul de stat Iulian Cristian Simu a prezentat capacităţile industriei româneşti de apărare şi importanţa strategică a acestora în cadrul relaţiilor economice bilaterale, având drept scop cooperarea pentru exportul de tehnică militară românească şi pentru asigurarea de asistenţă tehnică în Republica Arabă Egipt. De asemenea, oficialul român a pledat pentru dezvoltarea de parteneriate între companiile româneşti şi cele egiptene care să creeze premisele necesare pentru accesarea pieţei egiptene sau pentru a dezvolta proiecte comune pe terţe pieţe.


Preşedintele AOI, Abdel Moneem El-Terras, şi-a exprimat, totodată, convingerea că relaţiile bilaterale dintre cele două ţări vor continua evoluţia pozitivă, inclusiv în plan economic şi comercial. Din partea conducerii OAI a fost subliniată importanţa creşterii investiţiilor în Egipt şi pentru realizarea de transfer tehnologic din România spre Egipt. În acest sens, partea egipteană a propus iniţierea unui proiect de revitalizare a tractorului românesc U650 folosind cele mai noi tehnologii, pentru a satisface necesităţile pieţelor africane.


Discuţiile au continuat la nivel individual într-un format aprofundat între reprezentaţii companiilor româneşti şi reprezentanţii cu putere de decizie ai OAI din domeniile de interes prezentate anterior.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6898 secunde