Noi informații despre asasinarea președintelui din Haiti

178
Noi informații despre asasinarea președintelui din Haiti - presedintehaiti-1625845142.jpg

Articole de la același autor

Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise era format din 26 de columbieni şi doi americani originari din Haiti, a declarat poliţia haitiană. Între timp au fost făcute publice noi informații de la atac. Jovenel Moise avea 12 răni de glonț când a fost găsit.

„A fost un comando de 28 de atacatori, între care 26 de columbieni care au participat la operaţiunea de asasinare a preşedintelui”, a declarat Léon Charles, director general al poliţiei haitiene, într-o conferinţă de presă, precizând că cei doi americani şi 15 columbieni au fost arestaţi, trei ucişi şi alţi opt sunt căutaţi, scrie BBC.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi, care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin, situat în capitala ţării, Port-au-Prince.

În atac a fost rănită şi soția lui, Martine Moise. Ea a fost transportată în Florida pentru tratament, unde se află într-o stare stabilă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5707 secunde