X
X
Mai multe ştiri online:

Negocierile privind noua coaliție din Germania. Merkel: "Sunt diferențe profunde"

Ştire online publicată Vineri, 17 Noiembrie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Angela Merkel a recunoscut, ieri, existența unor "diferențe profunde" între conservatori, liberali și ecologiști, care încearcă să găsească un compromis pentru a forma un nou guvern în Germania, în caz contrar existând riscul convocării de alegeri legislative anticipate, relatează AFP.

"Există diferențe profunde, este o muncă dificilă, o muncă foarte complicată", a declarat ea presei, înainte de începerea ultimei zile de discuții, la aproape două luni după alegerile legislative care nu au dat Germaniei o majoritate clară.

"Mă gândesc că se poate reuși, eu am voința necesară, chiar dacă este o muncă dificilă", a adăugat Angela Merkel, afișând un optimism rezonabil.

După săptămâni de negocieri cu ușile închise, punctate de dispute și atacuri reciproce publice, conservatorii Angelei Merkel (CDU), aliații lor bavarezi (CSU), liberalii din FDP și Verzii nu au ajuns la niciun acord asupra celor mai controversate teme. Fie că este vorba de fiscalitatea în Germania, de reforma Uniunii Europene, obiective climatice sau de politica privind migrația, partidele apără poziții adeseori diametral opuse.

Angela Merkel, care vizează un al patrulea mandat de cancelar, a stabilit data de 16 noiembrie pentru încheierea negocierilor preliminare destinate să se ajungă la un acord de principiu privind formarea viitorului guvern. 

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.4033 secunde