Moscova respinge apelul SUA de distrugere a armelor chimice

761
Moscova respinge apelul SUA de distrugere a armelor chimice - 006cf36e1fa84c27adf1ac8c3357f8c3-1614883876.jpg

Articole recomandate

Administraţia Vladimir Putin a respins, joi, apelul Statelor Unite de distrugere a arsenalului chimic, argumentând că au fost deja neutralizate în conformitate cu prevederile Convenţiei Armelor Chimice, potrivit Digi24. Departamentul de Stat american a cerut marţi Moscovei „să respecte obligaţiile asumate în cadrul Convenţiei Armelor Chimice, să declare şi să distrugă programul de arme chimice, sub monitorizare internaţională”.


Administraţia Joe Biden a anunţat sancţiuni împotriva a şapte oficiali ruşi şi asupra a 14 entităţi din industria chimică şi biologică. Printre oficialii sancţionaţi de SUA se numără Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB). Rusia este acuzată de comiterea atacului neurotoxic care l-a vizat în august 2020 pe disidentul Aleksei Navalnîi.


Preşedinţia Rusiei a respins imediat apelul Washingtonului. „Declaraţiile de acest fel sunt lipsite de logică şi de fundament, nu sunt altceva decât o tentativă fără succes de camuflare a politicii de izolare şi mai mult a Rusiei. Rusia a anunţat în urmă cu mulţi ani în mod verificabil distrugerea tuturor armelor chimice de pe teritoriul său. Rusia nu are arme chimice”, a declarat, conform agenţiei Reuters, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, cerând Statelor Unite să îşi respecte propriile obligaţii în cadrul Convenţiei Armelor Chimice.


Dmitri Peskov a cerut Statelor Unite să îşi respecte propriile obligaţii în cadrul Convenţiei Armelor Chimice.


„Ne aşteptăm ca unii dintre omologii noştri să respecte, de asemenea, prevederile Convenţiei. Există ţări care deţin în continuare arme chimice, iar Statele Unite sunt una dintre ele”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit agenţiei Tass.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5985 secunde