Modelele cubaneze vor defila în costume tradiționale românești la Havana, cu ocazia Zilei Naţionale a României

194
Modelele cubaneze vor defila în costume tradiționale românești la Havana, cu ocazia Zilei Naţionale a României - ie-1638206404.jpg
De 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, se va organiza o defilare în costume tradiționale românești la Havana. Modelele cubaneze vor purta veșminte vechi de peste o sută de ani.


Potrivit Antena3.ro evenimentul va fi organizat de Ambasada României în Republica Cuba, iar costumele românești prezentate în cadrul acestuia aparțin brandului Flori de IE.

"Sunt deosebit de încântată şi recunoscătoare să pot găzdui, la Havana, prima Recepţie dedicată marcării Zilei Naţionale a României cu prezenţă fizică. După dificultăţile prin care am trecut, putem afirma că celebrăm, la 1 Decembrie 2021, solidaritatea românească regăsită şi un viitor rezilient. Fiind primul meu eveniment public de anvergură, de la preluarea mandatului în Cuba, nu-l puteam concepe fără o prezentare a simbolurilor româneşti,” a spus Theodora Magdalena Mircea, ambasadoarea României în Republica Cuba, potrivit Flori de IE.

”Sunt mândră că în această zi de sărbătoare, vom putea prezenta corpului diplomatic acreditat la Havana o colecţie de costume tradiţionale de excepţie, dar şi ii reinterpretate, care vorbesc despre istorie, identitate, creativitate, renaştere şi strălucire /.../'', a adăugat. 


Costumele prezentate în cadrul defilării sunt specifice mai multor zone din țară, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Moldova, Banat, și aparțin colecției ”Shine”, lucrată exclusiv pentru această ocazie.

Brandul Flori de IE a apărut la sfârșitul anului 2014. Acesta susține antreprenoriatul românesc, mai ales pe cel din mediul rural, colaborând cu peste 40 de femei din aceste zone.

Până în prezent, Flori de IE are în portofoliu o colecție impresionantă de peste 1000 de piese tradiționale, vechi. Acestea au fost expuse în mai multe orașe din întreaga lume, ca Londra, Paris, Ankara, Viena, Bari, Tokyo, Shanghai, New York, Dubai, Las Vegas, Abu Dhabi și Barcelona.

”De Ziua Națională, dupa 18 luni de la ultima defilare internațională, va avea loc prima prezentare a Flori de IE, de la începutul pandemiei și până acum, denumită generic „Shine”, în Cuba. „Shine” reprezintă lumina care aduce speranță și strălucire în sufletele noastre, dorința de a merge mai departe, de a ne face cunoscute valorile, tradițiile și portul popular în toate colțurile lumii. Cred cu tărie că ia românească este în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, ea creează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţă în suflete. În aceste vremuri dificile, sunt convinsă că defilarea din Cuba va aduce normalitatea și va creiona speranță într-o lume nouă: sustenabilă, durabilă și rezilientă”, a declarat Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2714 secunde