Ministrul Justiției din Cipru a demisionat, din cauza anchetei asupra criminalului care ar fi ucis și două românce

310
Ministrul Justiției din Cipru a demisionat, din cauza anchetei asupra criminalului care ar fi ucis și două românce - zyz3ptgwmczoyxnoptk0yzzjzjzhmzc1-1556799210.jpg

Articole recomandate

Ministrul Justiției din Cipru, Ionas Nicolaou, a demisionat pe fondul unor greșeli comise de autorități în investigațiile privind mai multe persoane dispărute, scrie Associated Press, citat de News.ro. 


El a afirmat că un motiv important pentru demisia sa, care a fost acceptată de președintele cipriot, a fost că acele greșeli în investigația nu sunt doar responsabilitatea poliției ci și a "atitudinilor și percepțiilor care nu onorează pe nimeni" din societate.

Un căpitan al armatei cipriote a recunoscut că a ucis șapte femei străine, iar poliția continuă căutările pentru corpurile a trei dintre femei.

Victimele ar fi o mamă și fiica sa originară din România, date dispărute în septembrie 2016, iar celelalte cinci ar fi originare din Filipine, date dispărute în august 2018.

Critici au denunțat o lipsă de reacție a poliției cipriote, care nu ar fi efectuat investigațiile necesare după semnalarea acestor dispariții.

Poliția a anunțat că a fost obstrucționată, în demersurile sale, de către dispoziții legale, care limitează posibilitatea de a verifica date telefonice fără ordinul unui tribunal, emis doar în cazul unor delicte pasibile de o pedeapsă de peste cinci ani de închisoare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4482 secunde