Ministerul Educației: Activitățile didactice ce impun prezența fizică a elevilor pot fi suspendate pe durata stării de alertă

295
Ministerul Educației: Activitățile didactice ce impun prezența fizică a elevilor pot fi suspendate pe durata stării de alertă - 1-1597766359.jpg

Articole recomandate

Activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ pot fi suspendate pe durata stării de alertă la propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Școlar și al Direcției de Sănătate Publică și cu aprobarea prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, prevede un proiect postat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, potrivit Agerpres.ro.


Potrivit sursei citate, pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior pot fi de asemenea suspendate prin hotărâre a Senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății și ministrului Educației și Cercetării.


"Prin derogare de la dispozițiile art. 27 alin.(3) al Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pe durata stării de alertă se pot desfășura și concursurile pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante pentru posturile nedidactice, precum și pentru posturile vacante de asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și medici din unitățile de învățământ", mai prevede proiectul. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1495 secunde