Mii de soldați americani urmează să fie retrași din Afganistan

Sâmbătă, 03 August 2019
144
Statele Unite se pregătesc să retragă mii de soldați din Afganistan ca parte a unui acord cu talibanii pentru a pune capăt conflictului de aproape două decenii din această țară, au relatat joi media americane, preluate de DPA.
Surse anonime citate de The Washington Post și CNN au spus că acordul prevede o reducere a numărului militarilor americani din Afganistan de la circa 14.000 la 8.000-9.000.


Acordul le va cere de asemenea talibanilor să înceapă negocieri directe cu guvernul de la Kabul, despre care gruparea militantă spune că este un "regim marionetă". Înțelegerea prevede de asemenea o reducere drastică a personalului Ambasadei SUA din Kabul și reduceri ale personalului de securitate, a relatat CNN.


Informațiile vin după ce Zalmay Khalilzad, reprezentantul special al SUA pentru reconciliere în Afganistan, a declarat miercuri că SUA sunt dispuse "să încheie un acord" dacă talibanii își respectă la rândul lor angajamentele pentru un avans al negocierilor între cele două părți.


Reprezentanți ai SUA și ai talibanilor se întâlnesc de anul trecut în speranța de a găsi o soluție pașnică la conflictul din Afganistan și urmează să înceapă zilele viitoare o nouă rundă de negocieri la Doha, capitala Qatarului.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că "există speranță că va putea fi găsită o soluție la această rundă de discuții".


Washingtonul vrea mai presus de orice garanții de la talibani că Afganistanul nu va deveni un refugiu pentru teroriști, în timp ce talibanii se concentrează pe garantarea retragerii tuturor forțelor străine conduse de SUA din Afganistan. Conform SUA, acordul ar trebui să includă și un armistițiu.




Pagina a fost generata in 0.3716 secunde