Membrii SPD susțin acordul de coaliție cu conservatorii

103
Membrii SPD susțin acordul de coaliție cu conservatorii - membrii-1520167392.jpg

Articole recomandate

Membrii Partidului Social Democrat din Germania (SPD, centru-stânga) au votat în favoarea reluării "marii coaliții" guvernamentale cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, a anunțat, ieri dimineață, cartierul general al formațiunii de la Berlin, la scurt timp după ce rezultatul votului prin corespondență a fost anunțat de media, informează DPA.

Potrivit anunțului, 66,02% din cei aproape 464.000 de membri ai SPD s-au declarat în favoarea acordului încheiat luna trecută de conducerea partidului cu CDU/CSU (Uniunea Creștin Democrată și formațiunea-soră din landul Bavaria, Uniunea Creștin Socială). La vot au luat parte 78,4% dintre membrii SPD.

Comparativ, în 2013, când membrii SPD au supus la vot prima mare coaliție, rezultatul a fost 76% pentru.

"I-am informat pe președintele Frank Walter Steinmeier și pe cancelar de acest rezultat", a menționat liderul interimar al SPD, Olaf Scholz.

Rezultatul anunțat permite ieșirea Germaniei dintr-un impas politic fără precedent după mai mult de cinci luni de la alegerile legislative în urma cărora nu s-a detașat o majoritate parlamentară și pe fondul ascensiunii extremei drepte. În aceste condiții, Angela Merkel, al cărei bloc conservator a înregistrat un scor extrem de slab în alegerile din 24 septembrie, își va putea începe în viitorul apropiat al patrulea său mandat de cancelar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2043 secunde