Mărturii din infern: Guvernul SIRIEI se dezintegrează

354
Mărturii din infern: Guvernul SIRIEI se dezintegrează - alassad3648910022717400-1329651779.jpg

Articole recomandate

Unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai Siriei a declarat că economia țării este grav afectată de sancțiunile internaționale și că guvernul se dezintegrează încet, relatează BBC.

Faisal al-Qudsi, fiul unui fost președinte sirian, a declarat că acțiunea militară ar putea dura încă șase luni și apoi "vor fi milioane de oameni în stradă". Însă el a subliniat că regimul Assad va lupta până la capăt.

Al-Qudsi este puternic implicat în liberalizarea economiei Siriei și vine dintr-o familie cu tradiție în politică, deci declarațiile sale sunt foarte importante, subliniază BBC.

Omul de afaceri a explicat că economia este puternic afectată de sancțiuni și, cu toate că Iranul trimite bani, acest lucru nu este suficient.

El a declarat că revolta a distrus turismul și că sancțiunile asupra exporturilor de petrol și alte produse au redus dramatic PIB-ul.

În plus, faza militară împotriva protestatarilor nu mai poate dura decât șase luni, "pentru că armata este slăbită". "Vor trebui să discute sau măcar să oprească atacurile. Iar, în momentul în care vor opri atacurile, milioane de oameni vor fi în stradă", a subliniat omul de afaceri.

"Aparatul guvernamental se dezintegrează lent și este aproape inexistent în zone ca Homs, Deraa", a mai spus el, adăugând însă că Assad va lupta până la capăt, pentru că el și susținătorii săi cred că există "o conspirație universală împotriva guvernului sirian".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5788 secunde