Marine Le Pen, adepta liniilor politice italiene

249
Marine Le Pen, adepta liniilor politice italiene - marine-1536238755.jpg

Articole recomandate

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a afirmat, ieri, că va face campanie în alegerile europene "pe aceleași linii politice" ca aliatul său din formațiunea Liga, devenit ministru de Interne al Italiei, Matteo Salvini, în vederea unei "revoluții democratice a națiunilor în Europa", informează AFP.

"Matteo Salvini cunoaște foarte bine pozițiile noastre. Noi le împărtășim. Vom face, în mod evident, campanie pe aceleași linii politice", a declarat la Radio Classique președinta Adunării Naționale (fostul Front Național). "Avem multă prietenie unul față de altul. Am mult respect pentru ceea ce face el. Vom face efectiv, împreună cu toți cei care împărtășesc ideile noastre, în Europa, această revoluție democratică europeană", a declarat parlamentara franceză, amintind de accederea la putere a extremei drepte în Italia și în Austria.

"Obiectivul nostru nu este de a avea unul sau doi europarlamentari în plus. Obiectivul nostru este de a putea constitui o coaliție majoritară în cadrul Parlamentului European, pentru a putea opri în sfârșit această cursă nebună a UE", a explicat Marine Le Pen. Ea nu va fi cap de listă la europarlamentare, dar va conduce campania.          

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5132 secunde