Maia Sandu promite relații reciproc avantajoase atât cu UE, cât și cu Rusia

Miercuri, 26 Iunie 2019
183
Guvernul de la Chișinău va promova o politică externă previzibilă bazată pe obiectivul integrării europene și implementarea Acordului de asociere la UE, dezvoltând în același timp relații reciproc avantajoase cu Federația Rusă, informează Agerpres. 


Aceasta este declarația premierului moldovean Maia Sandu în cadrul întâlnirii cu vicepremierul rus Dmitri Kozak, reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova, informează agenția de presă Moldpres, citând Direcția Comunicare și Protocol a guvernului. 
În acest context, Sandu a spus că prioritatea guvernului moldovean la etapa actuală este "democratizarea țării și asigurarea funcționalității instituțiilor statului în interesul cetățenilor". 


Cu această ocazie, Maia Sandu și Dmitri Kozak au subliniat necesitatea relansării comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică, inclusiv în vederea eliminării tarifelor vamale pentru 14 categorii de produse, introduse în 2014 (anul semnării Acordului de asociere) și a rezolvării problemelor legate de transporturi. 


Părțile și-au exprimat disponibilitatea de a relansa un dialog politic constructiv, bazat pe respect reciproc față de interesele naționale. Maia Sandu a subliniat că nu există incompatibilități dintre Zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare UE-Republica Moldova și zona de comerț liber din cadrul CSI. 


Cât privește regiunea transnistreană, Maia Sandu a atras atenția asupra necesității de a se sista schemele ilegale de comerț care dăunează tuturor statelor din vecinătate, dar și asupra necesității de a se asigura transparența și previzibilitatea în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale. 


Vicepremierul Kozak, care s-a aflat, luni, într-o vizită de lucru la Chișinău, a declarat presei, după discuția cu premierul moldovean, că relațiile moldo-ruse pot fi considerate dezghețate. 
Mai multe media, între care Radio Chișinău și Deschide.md, au apreciat întâlnirea dintre Maia Sandu și Dmitri Kozak drept "un dialog pragmatic având la bază interesul național al Republicii Moldova". 




Pagina a fost generata in 0.1353 secunde