Madagascar, prima ţară afectată de foamete din cauza schimbărilor climatice

364
Madagascar, prima ţară afectată de foamete din cauza schimbărilor climatice - madagascar-1624796405.jpg

Articole de la același autor

Madagascar este prima ţară din lume afectată de foamete în urma schimbărilor climatice, avertizează ONU. În urmă cu mai bine de o lună, organizația a emis o alertă în această privinţă şi anunţa că peste 1 milion de oameni pot fi afectaţi de foamete.

Schimbările climatice sunt cauza principală a unei crize alimentare în curs de dezvoltare în sudul Madagascarului, a avertizat Programul Mondial al Alimentelor (PAM) al ONU, potrivit CNN.

Insula africană a fost afectată de cea mai gravă secetă din ultimele patru decenii, care a împins 1,14 milioane de oameni chiar la marginea foametei, a spus directorul executiv al PAM, David Beasley.

„Am întâlnit femei şi copii care au mers ore în şir pentru a ajunge la punctele noastre de distribuţie a alimentelor. Aceştia erau cei care aveau o sănătate bună pentru a o face”, a spus Beasley.

„Familiile suferă şi oamenii mor deja de foame. Acest lucru nu este cauzat de război sau conflict, ci de schimbările climatice. Aceasta este o zonă a lumii care nu a contribuit cu nimic la schimbările climatice, dar acum sunt cei care plătesc cel mai mare preţ. Se estimează că 14.000 de persoane se află deja în condiţii catastrofale, potrivit PAM, număr despre care se estimează că se va dubla la 28.000 până în octombrie. Mii de oameni din sudul Madagascarului şi-au părăsit casele în căutarea hranei, iar cei care rămân recurg la măsuri extreme, cum ar fi hrana din sălbăticie pentru a supravieţui”, potrivit PAM.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.087 secunde