Ludovic Orban: Relaţia româno-franceză contribuie în mod esenţial la dezvoltarea economică a României

153
Ludovic Orban: Relaţia româno-franceză contribuie în mod esenţial la dezvoltarea economică a României - 32173741-1603823618.jpg

Articole recomandate

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii mediului francez de afaceri, membri ai celei mai mari organizaţii patronale franceze - MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), subliniind, cu această ocazie, că relaţia româno-franceză contribuie în mod esenţial la dezvoltarea economică a României, informează Agerpres.


Întâlnirea a avut loc în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul României o efectuează în Franţa şi reflectă angajamentul Guvernului român de a promova ţara noastră ca destinaţie investiţională.


"România este singura ţară din Uniunea Europeană care a înregistrat o creştere a investiţiilor în primul semestru al anului 2020", a subliniat Ludovic Orban, citat în comunicat.


Premierul a arătat că, în pofida provocărilor generate de criza COVID-19, Guvernul României îşi menţine "angajamentul ferm" în direcţia dezvoltării unui parteneriat durabil cu toţi investitorii din sectorul economic.


"Guvernul va continua, astfel, să contribuie activ la asigurarea unor condiţii prielnice pentru dezvoltarea mediului de afaceri din România şi creşterea competitivităţii companiilor, cu efecte benefice şi de durată asupra cetăţenilor români", se arată în comunicat.


Totodată, înaltul oficial român a arătat că obiectivul pe termen mediu şi lung al Executivului constă în dezvoltarea "unei economii puternice, reziliente şi competitive la nivel internaţional" şi, de asemenea, va urmări "implementarea unor politici publice, la nivelul unei administraţii eficiente, care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile şi transparente pentru mediul de afaceri".


În acelaşi context, Orban a subliniat că relaţia româno-franceză contribuie în "mod esenţial" la dezvoltarea economică a României şi reprezintă "o platformă importantă pentru creşterea competitivităţii". "Avem în vedere un model de creştere economică sustenabilă, bazat pe creşterea investiţiilor şi a valorii adăugate din economie''.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7018 secunde