Joe Biden îl asigură pe Donald Trump: "Nu mă vei distruge!"

162
Joe Biden îl asigură pe Donald Trump:

Articole recomandate

Fostul vicepreședinte democrat american Joe Biden promite că nu se va lăsa distrus de președintele Donald Trump, cu care rivalizează în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, relatează Reuters. 


"Vreau să clarific ceva pentru Trump, acoliții lui și cei care îi finanțează atacurile împotriva mea. Nu plec nicăieri. Nu mă veți distruge și nu-mi veți distruge familia. Nu-mi pasă câți bani vă costă și cât de murdare sunt aceste atacuri", a afirmat Biden, într-un discurs pregătit pentru un miting electoral desfășurat, miercuri, în Reno, Nevada. 


"Donald Trump este ca un taur speriat și atacă pentru că se teme de cât de tare o să-l bat în noiembrie anul viitor", a mai spus fostul vicepreședinte democrat, potrivit textului difuzat parțial în avans. 


Joe Biden (76 de ani) conduce în majoritatea sondajelor de opinie în preferințele americanilor, între cei 19 candidați la învestitura democrată pentru alegerile prezidențiale din 2020, când Trump speră să obțină un nou mandat. 
Luarea sa de poziție vine după ce Trump și-a continuat, miercuri, remarcile acide referitoare la procedura de destituire inițiată săptămâna trecută împotriva sa de legislatorii democrați, în legătură cu o recentă convorbire telefonică a președintelui cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în care liderul de la Casa Albă îl îndeamnă pe interlocutorul său să investigheze activitățile din țara sa ale lui Biden și ale fiului său Hunter, care a fost în consiliul de administrație al unei companii ucrainene în timp ce tatăl său era vicepreședintele SUA. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5441 secunde