Japonia pregătește un proiect de măsuri pentru stare de urgență

181
Japonia pregătește un proiect de măsuri pentru stare de urgență - japonia-1583875716.jpg

Articole recomandate

Guvernul japonez a aprobat, ieri, un proiect de măsuri pentru stare de urgență, care le permite autoritățile să ceară izolarea și să rechiziționeze clădiri pentru a le folosi ca spitale în vederea întăririi luptei împotriva epidemiei de coronavirus, cu cinci luni înainte de Jocurile Olimpice, relatează AFP. 


"În prezent, nu suntem într-o situație care să necesite declararea unei stări de urgență", a declarat, totuși, ieri, purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshihide Suga. 


Virusul a infectat peste 500 de persoane în Japonia și a provocat nouă decese. Epidemia mondială a ridicat îndoieli asupra posibilității de a organiza Jocurile Olimpice, a căror deschidere este prevăzută la 24 iulie, chiar dacă autoritățile afirmă cu regularitate că pregătirile continuă conform planului. 


Spre deosebire de vecinul său Coreea de Sud, Japonia nu a derulat teste la scară mare, iar guvernul lui Shinzo Abe se află sub tirul criticilor pentru felul în care a gestionat situația la bordul unei nave de croazieră andocată în apropiere de Tokyo pe care au fost constatate aproape 700 de cazuri la capătul unei carantine de două săptămâni. 
Abe a produs surpriză cerând recent închiderea școlilor publice pentru circa o lună. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4759 secunde