Irlanda cere realism din partea Londrei în problema frontierei la negocierile pentru Brexit

162

Articole recomandate

O mare parte a viitoarelor aranjamente de frontieră între Irlanda și Irlanda de Nord poate fi rezolvată înainte ca negocierile cu privire la Brexit să intre în faza finală, a declarat, ieri, șeful diplomației de la Dublin, Simon Coveney, îndemnând guvernul de la Londra să dea dovadă de realism în negocierea condițiilor de ieșire din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Oficiali britanici au sosit, ieri, la Bruxelles pentru a treia rundă de negocieri cu Comisia Europeană, dornici să discute despre viitoarea relație cu UE, pe care europenii refuză însă categoric să o abordeze înainte de reglementarea celor trei priorități ale UE, printre care viitorul graniței dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord, o problemă marcată de consecințe economice și complexități politice.

"Vrem o doză de realism. Există o propunere în documentele guvernului britanic cu privire la Irlanda, potrivit căreia problemele cu frontiera irlandeză pot fi rezolvate cu adevărat doar în contextul unui acord de liber schimb, dar eu cred că sunt multe pe care le putem face în avans", a declarat Simon Coveney, la postul național RTE.

În cadrul documentelor de poziție legate de Brexit, făcute publice de Londra în această lună, guvernul britanic propune ca, după ce țara va părăsi UE în 2019, la frontiera cu Irlanda să nu existe posturi de frontieră sau controale de imigrație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5734 secunde