Infernul pe pământ! Lady Gaga, Kim Kardashian, Guillermo del Toro, evacuați din Malibu

248
Infernul pe pământ! Lady Gaga, Kim Kardashian,  Guillermo del Toro, evacuați din Malibu - infernulpepamant-1541943356.jpg

Articole recomandate

Incendiul care afectează comitatul californian Ventura, care a determinat evacuarea localităților luxoase Malibu și Calabasas, unde locuiesc numeroase vedete de la Hollywood, i-a obligat să-și părăsească casele pe Lady Gaga, Kim Kardashian, Guillermo del Toro și alte staruri.

Toți au postat mesaje pe rețelele de socializare în care își împărtășesc experiențele din timpul evacuării și își exprimă solidaritatea cu restul persoanelor evacuate și temerea ca locuințele lor să fie mistuite de flăcări, conform Agerpres.

Cântăreața Lady Gaga a postat fotografii pe Instagram din momentul în care era evacuată din casa ei din Malibu, în timp ce regizorul mexican Guillermo del Toro a scris un mesaj pe Twitter în care își exprimă mulțumirea de a fi în viață, dar regretând posibila pierdere a unor obiecte de colecție.

Vedeta Kim Kardashian, care joi seară a fost evacuată împreună cu copiii ei ca urmare a proximității flăcărilor, a postat un mesaj pe Instagram, în care spunea că de abia se întorsese acasă, la Calabasas, și că a avut la dispoziție o singură oră pentru a evacua locuința. Potrivit TMZ, câștigătoarea olimpică și personalitate de televiziune Caitlyn Jenner și-a pierdut casa în incendiu.

Actorul Charlie Sheen a cerut ajutor pe Twitter pentru a-și localiza părinții, Janet și Martin Sheen. Numeroși actori și actrițe au fost nevoiți să-și abandoneze casele precum Roma Downey, Alyssa Milano, Rainn Wilson, Eddie McClintock și cântăreața Melissa Etheridge.

"Woolsey Fire", cum a fost numit incendiul, a mistuit, până în acest moment, 14.000 de hectare de vegetație și a obligat evacuarea a 75.000 de reședințe din comitatele Ventura și Los Angeles.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.6103 secunde