Hezbollahul susține că are capacitatea de a bombarda Israelul în cazul unui război

128
Hezbollahul susține că are capacitatea de a bombarda Israelul în cazul unui război - asfsafsagasge1530297894460640x40-1562996916.jpg

Articole recomandate

Liderul Hezbollahului șiit libanez, sprijinit de Teheran, a apreciat vineri că Israelul nu va rămâne "neutru" în cazul unui conflict între Iran și Statele Unite, relatează AFP.

"Iranul are capacitatea de a bombarda Israelul cu forță și cruzime", a adăugat Hassan Nasrallah într-un interviu acordat postului de televiziune al Hezbollah, Al-Manar.

"Atunci când americanii vor înțelege că un astfel de război ar putea șterge Israelul de pe hartă, își vor schimba părerea", a mai spus el, după mai multe săptămâni de tensiuni între Statele Unite și Iran.

"Responsabilitatea noastră colectivă în regiune este de a acționa pentru prevenirea unui război american contra Iranului", a adăugat el, subliniind că Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu au niciun interes ca să izbucnească un conflict.

Vineri, Camera Reprezentanților a Statelor Unite, controlată de democrați, a adoptat o măsură pentru a restrânge posibilitatea ca Donald Trump să atace Iranul, exprimându-și îngrijorarea că atitudinea președintelui republican ar putea declanșa un război inutil.

O inițiativă similară a eșuat însă în Senat, în mâinile republicanilor.

Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din acordul asupra programului nuclear iranian încheiat la Viena în 2015 și ulterior a restabilit sancțiuni severe. Marți, Washingtonul a decis noi sancțiuni anti-Hezbollah, organizație considerată teroristă de Statele Unite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3368 secunde