Guvernul britanic nu introduce paşaportul sanitar

109
Guvernul britanic nu introduce paşaportul sanitar - guvernulbritanic-1631537635.jpg

Articole de la același autor

Paşaportul sanitar nu va fi introdus încă în Marea Britanie, a anunţat duminică ministrul Sănătăţii, Sajid Javid.

Iniţial, guvernul britanic anunţase că ia în calcul introducerea paşaportului de vaccinare pentru accesul în cluburile de noapte, discoteci şi stadioane. „Nu mi-a plăcut niciodată ideea de a le spune oamenilor că trebuie să îşi arate documentele pentru a face ceea ce pur şi simplu este o activitate curentă. L-am luat în considerare, aşa cum trebuia, şi îl vom păstra ca opţiune de rezervă, dar sunt bucuros să anunţ că nu vom continua cu planul de a introduce paşaportul de vaccinare”, a declarat Sajid Javid ministrul Sănătăţii, la BBC.

Guvernul a renunţat la măsură după ce mai mulţi patroni de cluburi, dar şi deputaţi conservatori dar şi din opoziţie au criticat ideea de a fi introdus la sfârşitul lui septembrie un paşaport de vaccinare. Asta în condiţiile în care în Marea Britanie cazurile zilnice de infectare au depăşit 40.000 în ultimele zile, chiar dacă aproape 81% din populaţia britanică de peste 16 ani a primit două doze de vaccin. Ministrul Sănătăţii şi-a mai exprimat intenţia de a elimina obligaţia ca persoanele dublu vaccinate care vin din alte ţări să se supună unui test PCR de depistare a virusului COVID-19, la două zile după sosirea lor în Marea Britanie. În schimb, Scoţia a decis să introducă de la 1 octombrie un certificat de vaccinare pentru a avea acces în cluburi de noapte şi la unele evenimente, pentru a opri înmulţirea cazurilor, pusă pe seama începerii anului şcolar. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5962 secunde