Grupul Alcoolicilor Anonimi, la Constanța

2811
"Bună! Mă numesc X și sunt alcoolic…". Așa își încep ei ritualul prezentării. Rând pe rând. Apoi, ascultă. Iar uneori găsesc în poveștile celor la fel ca ei acel "ceva" care îi face să depășească mai ușor momentul critic. Este vorba despre persoanele dependente de alcool.
La Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, de curând, două persoane, una cu vârsta de 35 de ani, iar alta - trecută de 50, foste consumatoare de alcool, au avut inițiativa de a înființa grupul Alcoolicilor Anonimi.

De un an de zile nu mai consumă alcool, dar au simțit nevoia să împărtășească și altora, la fel ca ei, experiența lor, să obțină și să ofere sprijin. "Deși orașul este mare, până acum nu a fost înființat un astfel de grup. Sunt persoane care au venit și au întrebat dacă îi putem sprijini în vreun fel. Putem oferi consiliere, iar dacă vor, pot intra și sub tratament", a explicat Mihaela Cișmilianu, psiholog la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.
În fiecare miercuri, de la ora 18.00, alcoolicii se pot întâlni la sediul Centrului Antidrog Constanța, de pe strada Mimozelor, pentru a-și povesti experiențele. "Este vorba despre un grup de sprijin reciproc, fără intervenția unui psihoterapeut. De regulă, pot veni persoane din afara grupului doar dacă ei își dau acceptul să participe și o persoană străină. Poate veni oricine are probleme cu alcoolul", a mai explicat Mihaela Cișmilianu.
Persoanele care au nevoie și de tratament sunt direcționate fie către Clinica de Psihiatrie din Palazu Mare, fie către Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, din București.

81,4% dintre elevii de liceu spun că obișnuiesc să bea
La nivelul județului Constanța, consumul de alcool este o problemă destul de gravă, mai ales dacă luăm în considerare cercetările efectuate. Un studiu realizat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog în liceele și școlile de arte și meserii din Constanța a evidențiat că 81,4% dintre persoanele interogate au declarat că obișnuiesc să consume alcool. Dintre aceștia, 18,6% au precizat că beau alcool în fiecare săptămână, iar 3,3% - zilnic. De asemenea, unul din doi elevi a ajuns, de-a lungul vieții, la starea de beție, iar 63% au considerat că pot preveni dependența. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1.000 de elevi.

Alcoolismul nu este un viciu, ci o boală
Timizii își fac curaj bând un pahar cu alcool, iar anxioșii se relaxează tot după ce înghit câțiva stropi din licoarea magică. Nimic grav, dacă nu sunt depășite limitele care te fac să nu mai poți deține controlul. Atunci apare alcoolismul. Specialiștii spun că nu este un viciu, ci o boală. Ca să o învingă, victimele au nevoie de multă motivație, dar și de sprijinul celor din jur.
Dependența de alcool se manifestă prin dorința puternică de a consuma alcool. Dificultatea de a controla acest impuls este un semnal clar de alarmă.
Dacă persoana în cauză încetează să mai consume alcool, apare sevrajul, care se manifestă prin puls cardiac crescut, tremur al extremităților, greață, vărsături, insomnie, transpirație, agitație, halucinații tactile, auditive sau vizuale.
În cazul alcoolismului, tratamentul este unul de durată, individualizat în funcție de stadiul bolii. Specialiștii au în vedere și problemele de sănătate apărute pe parcurs - hepatice, digestive, pulmonare, cardiace, dar și psihiatrice. Foarte importantă este și consilierea psihologică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7954 secunde