Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso:

"Grecia va rămâne în zona euro"

815
1

Grecia va rămâne în zona euro, în pofida crizei datoriei care s-a agravat, dar Atena trebuie să își respecte angajamentele cu privire la reducerea deficitului bugetar, a declarat, ieri, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. 


"Ne confruntăm cu o criză financiară, economică și socială. Este o criză de încredere, fără precedent în ultimele decenii. O criză de încredere față de guvernele noastre, de liderii noștri și față de Europa însăși. Trecem printr-o criză economică, dar, în același timp, și o criză de leadership. Europa nu a putut răspunde provocărilor legate de competitivitate. Criza datoriilor suverane este în primul rând o criză a încrederii. Situația este gravă, dar avem soluții pentru reluarea creșterii. Este nevoie de mai multă integrare, pentru că altfel există riscul fragmentării în Europa", a spus Jose Manuel Barroso, în discursul anual privind starea Uniunii, rostit la Strasbourg, în plenul Parlamentului European. Potrivit șefului executivului UE, pe termen scurt este nevoie de o mai mare protecție a monedei euro, simultan cu creșterea flexibilității. Pe de altă parte, conform Agerpres, Jose Manuel Barroso s-a pronunțat pentru emiterea de euro-obligațiuni, care ar fi o soluție avantajoasă pentru întreaga economie europeană: "După ce zona euro se va dota cu instrumente necesare pentru asigurarea atât a integrării, cât și a disciplinei economice, emiterea de debite comune va fi considerată un pas natural și avantajos pentru toți". Atena era, ieri, complet paralizată, în cea de-a treia zi de grevă care afectează transporturile în comun, ca răspuns la înăsprirea normelor în vigoare, în timp ce pensionarii, funcționarii primăriilor și taximetriștii organizează manifestații. În centrul orașului anormal de gol, sute de pensionari au defilat până la Ministerul Finanțelor, protestând față de o nouă serie de măsuri fiscale, între care o taxă imobiliară adoptată marți seara de Parlament și tăieri suplimentare ale pensiilor de peste 1.200 de euro. Ei au ars formularele fiscale în fața ministerului.

Comentează știrea

admirator
29 septembrie 2011
pai, prosti ar fi sa plece,

daca UE le platesc datoriile!Oricum datoriile sunt la bancile provate (?!!!) din Germania si Franta. (Atentie, Franta e, si ea, pe trambulina!)

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Septembrie 2011
Stire din Actual : Cum ne poate afecta falimentul Greciei
Miercuri, 14 Septembrie 2011
Stire din Actual : Grecia, exclusă din UE
Pagina a fost generata in 0.4453 secunde